17 iunie, 2010

Doljul, pe locul 13 pe ţară


Chiar dacă rata şomajului (11,67%) a poziţionat Doljul în primele cinci locuri la nivel naţional, după Vaslui (14,10%) Mehedinţi (12,99%), Teleorman (12,37%), în luna aprilie, judeţul nostru nu a fost nici pe departe codaş la număr de angajaţi. „Efectivul salariaţilor, la nivelul judeţului Dolj, la sfârşitul lunii aprilie 2010 a fost de 125.741 de persoane, în scădere faţă de luna aprilie 2009 cu 12.291 de persoane. Efectivul salariaţilor clasează judeţul Dolj pe locul al zecelea pe ţară“, a declarat Mariana Tănase, directorul coordonator al Direcţiei Regionale de Statistică Dolj. Aceasta a explicat că majoritatea doljenilor (77.827, adică 61,9% din totalul angajaţilor) lucrează în servicii. Aceştia sunt urmaţi de salariaţii din industrie şi construcţii (45.200, adică 35,9%). Şi în ceea ce priveşte câştigul salarial doljenii stau destul de bine faţă de salariaţii din alte judeţe. Astfel, câştigul salarial mediu brut (1.793 lei/persoană) poziţionează judeţul Dolj pe locul 13 pe ţară. „Câştiguri peste media judeţului au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (1.858 de lei), iar sub media judeţului, salariaţii din servicii (1.776 de lei) şi din agricultură, vânătoare şi servicii anexe (1.393 lei)“, a explicat Mariana Tănase.
La sfârşitul lunii aprilie 2010, numărul şomerilor în evidenţă şi plată ajunsese de 37.479, în creştere cu 11.551 de persoane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre aceştia, 2.252 (6,0%) au studii superioare, 8.229 (22,0%) au studii medii şi 26.998 de persoane (72,0%) sunt cu studii primare, gimnaziale şi profesionale.

Gazeta de Sud

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu