Veniturile nete primite de demnitarii din Ministerul Finanţelor pentru calitatea de membru în AGA sau CA ale companiilor unde statul este acţionar au variat în aprilie între 40 lei şi 35.758 lei, suma din urmă fiind obţinută de unul dintre cei patru secretari de stat.
Potrivit datelor publicate pe site-ul ministerului, suma de 35.758 lei va fi donată la bugetul de stat, în conformitate cu un ordin al ministrului Finanţelor din data de 25 mai.Un alt secretar de stat a primit 18.698 lei, iar cel de-al patrulea a încasat 6.353 lei din funcţia de membru în CA sau AGA la companiile unde statul este acţionar. Sumele încasate de aceşti secretari de stat nu au fost virate la bugetul de stat.Potrivit datelor MFP, cei patru secretari de stat din Ministerul Finanţelor, respectiv Gheroghe Gherghina, Bogdan Drăgoi, Alexandru Nazare şi Graţiela Iordache, încasează salarii lunare cuprinse între 3.876 lei şi 4.693 lei.
La Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) preşedintele instituţiei, Sorin Blejnar, a obţinut 18.698 lei suplimentar faţă de salariu, sumă care a fost depusă în contul de venituri ale bugetului de stat - "Donaţii pentru diminuarea efectului crizei economice". Salariul şefului ANAF este de 4.693 lei.În cadrul ANAF, unul dintre vicepreşedinţi a încasat 17.085 lei în aprilie, sumă care nu a fost însă direcţionată la bugetul de stat. Vicepreşedinţii ANAF sunt George Dragoş Bogdan, Mihai Gogancea Vătăşoiu şi Radu Traian Mărginean. Un vicepreşedenite al ANAF câştigă lunar 3.961 lei din salariu.Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, a obţinut pe lângă salariu un venit de 2.430 lei în luna aprilie din funcţiile în CA sau AGA. Din funcţia de preşedinte al CNP, Ghizdeanu primeşte un salariu lunar net de 4.693 lei.
SURSA: Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu